Cei care în ochii noștri sunt niște eroi, cei care ne sunt alături la bine și la greu, cei pe care îi privim ca pe un model și încercăm să le urmăm calea, sunt cei care ne-au dat viață și ne-au crescut așa cum au știut ei mai bine. Pentru felul cum s-au dedicat pentru noi, merită să le oferim toată recunoștința și să le spunem ori de câte ori avem ocazia "tată" și cât de mult îi iubim și apreciem pentru ceea ce sunt.
O fotografie într-o ramă, nu e un cadou banal, e cadoul perfect care dăinuie peste ani și surprinde evenimente importante din viața noastră, fie aniversare, zi de naștere sau onomastică. Creează-ți povestea într-un mic colaj cu cele mai frumoase fotografii pentru tatăl tău.
Ce pot personaliza? Rama poate fi personalizată cu fotografii.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 4: Alege poza care vrei să apară. Pasul 5: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 6: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" și continuă cu celelalte poze. Pasul 7: Apasă butonul "Finalizare" și adaugă produsul în coș.
Ramă foto de birou personalizată cu 5 poze - model DAD
Poziționare
Eliminare fundal
#1Auto îmbunătățire
#2Auto îmbunătățire
Alb negru
NOUSchiță în creion
Fond de ten
Efect pictură
Efect desenare
Efect retro
Efect vintage
Efect împrăștiere
TURCOAZColorare turcoaz
MOVColorare mov
LIMEColorare lime
Pozele mele
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.