Un cadou reușit este un cadou care îți reamintește, ori de câte ori îl privești, de cel care ți l-a dăruit. De aceea, cel mai simplu mod de a face un cadou inedit este de a te gândi la un obiect care este privit sau folosit cât mai des. Iar un calendar de perete este cu siguranță unul dintre punctele centrale de zi cu zi, fie că este acasă sau la birou, locul unde ne marcăm evenimentele importante și cu care ne planificăm fiecare moment al vieții. Dar noi nu vorbim de un calendar oarecare. Vorbim de un calendar personalizat!
Ceva care face cu adevărat acest calendar special este posibilitatea de a insera cele mai frumoase amintiri capturate în poze. Dacă îl oferi partenerului tău, câteva poze prețioase cu voi, în diverse anotimpuri, în care să vă aduceți aminte de cele mai frumoase aventuri pe care le-ați adunat în tolba cu amintiri, ar trebui să fie perfecte pentru un cadou special. Dacă îl oferiți părinților sau bunicilor, puteți transforma acest calendar personalizat într-un adevărat album de familie.
Oricine ar fi persoana destinatară acestui cadou, aceasta va fi cu adevărat impresionată de faptul că ați avut răbdarea și inspirația să găsiți cele mai potrivite imagini pe care să le oferiți ca dovadă a afecțiunii. Chiar dacă anul se va termina, acest calendar va rămâne, cu siguranță, unul prețios album care să marcheze anul printr-un cadou personalizat cu stil. Ce pot personaliza? Calendarul poate fi personalizat cu 13 poze și text.
Cum pot personaliza?Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Alege culoarea de fundal, completează rândul de text cu mesajul dorit, apoi apasă pe butonul "Confirmă" Pasul 3: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 4: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 5: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 6: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 7: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" și continuă cu celelalte poze. Pasul 8: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare" și adaugă produsul în coș. Format A3 - 29,7 x 42 cm A4 magnet - 21 x 29,7 cm
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.