Cu ocazia sărbătorilor pascale oferă pe lângă cadoul de iepuraș și o felicitare alături pentru un cadou cu adevărat inedit pentru sărbători.
Daca iți dorești să fie ceva cu totul special, felicitarea personalizată de la StarGift are această notă de originalitate și îți oferă ocazia să faci persoana în cauză să se simtă și mai specială datorită faptului că o poți personaliza cu cele mai frumoase gânduri ale tale către ea/el.
Această tradiție a felicitărilor la diverse aniversări a intrat de curând în cultura noastră, însă acum parcă nu se mai lipsește nimeni de ele fie că este vorba de o zi de naștere, o onomastică sau zilele de sarbatori. Astfel, indiferent de ce cadou alegi să îi faci persoanei respective, o felicitare va fi mereu o ocazie în plus de a zâmbi după ce ai făcut acea persoană fericită cu acel cadou special cu care ai ales să onorezi evenimentul.
Cu siguranță persoana respectivă nu se va aștepta la acest lucru și va fi luată total prin surprindere. Mai mult decât atât poți să te asiguri că nu va fi o felicitare uitată undeva într-un sertar ci pusă pe noptieră sau birou la loc de cinste.
Ce pot personaliza? Felicitarea poate fi personalizată cu text.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe textul exemplu și editează mesajul de personalizat. Pasul 3: Cum ai terminat personalizarea, apasă butonul "Finalizare”, alege formatul produsului și adaugă produsul în coș.
Este cadoul perfect pentru un manager exceptional, si nu numai.
Multumim din suflet.
Surpriza pentru sarbatorita a fost pe masura.
Bajenaru Ramona, Pitesti
Felicitare personalizată cu text - Paște Fericit!
Cristina
Totul la superlativ!
Cristina, Brașov
Felicitare personalizată cu text - Paște Fericit!
Alexandra
A fost o comanda mai mare. Toate produsele fin executate.
Clienta veche, intotdeauna gasesc ceva care sa ma scoata din impas.
Felicitari
Alexandra, Bucuresti
Felicitare personalizată cu text - Paște Fericit!
Ionela
Super calitate si rapiditate!
Ionela, Brasov
Felicitare personalizată cu text - Paște Fericit!
Alecsandra
Persoana pentru care am comandat este încântată.
Eu sunt puțin nemulțumită pentru că nu am putut să vorbesc cu cineva la telefon.
Nu am putut să văd produsul înainte să fie expediat. Dacă nu ar fi fost ceva bine, ar fi ajuns așa la destinatar.
Alecsandra, București
Felicitare personalizată cu text - Paște Fericit!
Stefania
Produse de calitate
Serviciu cu clienții foarte fain
Au trimis foarte repede pachetul
Felicitare personalizată cu text - Paște Fericit, exterior
Felicitare personalizată cu text - Sărbători Pascale, interior
Pozele mele
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.