Transformă-ți cadoul într-unul inedit! Ai fost invitat la un eveniment special și ai nevoie de un cadou pe ultima sută de metri? O sticlă de vin spumant nu dă greș niciodată! De fapt, acesta este cel mai la îndemână cadou pentru majoritatea oamenilor. Iar ca să nu ai surpriza de a oferi același lucru pe care, cu siguranță, și alți invitați îl vor aduce, StarGift te ajută să transformi cel mai comun dar într-unul cu adevărat special!
Alege o cutie de vin personalizată și negreșit îi vei surprinde plăcut pe cei dragi! Cutiile de vin personalizate pot da o cu totul altă înfățișare cadoului tău, transformându-l într-unul care se distinge prin eleganță și stil. Tu alegi mesajul pe care vrei să-l transmiţi, iar StarGift se asigură că vei avea cadoul perfect pentru orice ocazie.
Fie că ai fost invitat la o cină specială, sau că este vorba de o aniversare, o onomastică sau de o petrecere la birou, o cutie de vin personalizată va da un plus de valoare cadoului pe care îl faci. Poți alege orice mesaj dorești, iar el va fi gravat pe o cutie specială, din lemn natural, chiar în atelierele StarGift. În plus, tot noi te putem ajuta și cu vinul, iar acum ai posibilitatea de a personaliza inclusiv eticheta sticlei pe care o alegi.
Ce pot personaliza? Cutia de vin poate fi personalizată cu text.
Cum pot personaliza? Pasul 1: Completează câmpurile cu un mesaj și nume Pasul 2: Apasă pe previzualizare pentru a vedea cum o să arate produsul final Pasul 3: Cum ai terminat personalizarea, apasă butonul "Adaugă în coș"
Dimensiunea cutiei de vin: L 34.5 cm, l 10 cm, Î 9.5 cm.
Dimensiunea maximă a sticlei de vin este 32.5 cm înălțime și 8 cm diametru.
Material: Lemn natural, în straturi, finisat, închizătoare metalică cu balamale.
Notă: Fiind din lemn natural, cutiile de vin pot conține mici pete de la noduri, apărute în mod obișnuit în procesul de prelucrare.
Informare: băuturile alcoolice se comercializează doar persoanelor peste 18 ani.
Informare: băuturile alcoolice se comercializează doar persoanelor peste 18 ani.
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Super achizitie
Așa cum m au obișnuit de când comand de la ei, totul e cum trebuie sa fie: calitate înaltă a produselor, rapiditate și profesionalism. Îmi plac cadourile de la ei, reducerile și revin cu drag.
Iulia, Bucuresti
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
O achizitie inspirata
Calitate deosebita, un cadou de exceptie !
Daniela HAIDUC, bucuresti
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Exact ca in poza
Este o cutie deosebita. Exact ca in poza. Finisaje bune. Livrare rapida. Am plasat comanda si a venit a doua zi coletul.
Stroe Livia-Gabriela, Calarasi
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Sunt multumit
Am primit cutia a doua zi, arata foarte bine.
Bogdan, Sebes
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
O alegere extraordinara
Superrr! Recomand cu mare drag!
Alexandra, București
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Recomand
Calitate buna, atentie la lungimea cutiei, riscati sa nu intre sticla de vin (daca este cu gatul lung).. Recomand pentru un cadou de efect
Vornicu Aurel, Bucuresti
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Cutie personalizată
Am făcut comanda pentru a treia oară la voi și am fost foarte mulțumită. Voi mai reveni. RECOMAND ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Olteanu Tudora, Medgidia
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
CADOUL PERFECT
ESTE OCUTIE ELEGANTA PENTRU O ANIVERSARE DEOSEBITA.
ANDRA, BUCURESTI
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Achizitie foarte buna
Felicitari! Foarte multumita,peste asteptari si livrarea foarte rapida.
Mult succes in continuare.Recomand cu mare incredere.
Camelia, Cluj
5 / 5
Cutie de vin spumant personalizată - La mulți ani!
Excelent pentru un cadou,
PROFESIONALISM SI PROMPTITUDINE, RECOMAND CU DRAG!