Amintirile nu trebuie să rămână ascunse într-un sertar. Nu toate, cel puțin. Iar atunci când faci un cadou, nu este nimic mai potrivit decât ceva care să îl emoționeze pe sărbătorit. Noi ne-am gândit așa: ce obiecte sunt cele mai des privite într-o casă. Unul dintre cele mai bune răspunsuri pe care le-am găsit a fost ceasul de perete. Într-adevăr, aruncăm cel puțin câteva priviri la ora de pe perete atunci când suntem în interiorul casei, iar acest lucru ne-a inspirat pentru a-ți face ție o surpriză.
De aceea, ceasului i-am adăugat amintiri. Mai precis, pozele care să îi reamintească oricui că oricât de rapid ar trece timpul, amintirile vor rămâne mereu acolo, gata să îți amintească de oamenii dragi din viața ta. Cui poți să îi faci un astfel de cadou?
În principal, oricui. Condiția de bază este să împărțiți cu acea persoană un trecut cu cât mai multe momente dragi petrecute împreună și imortalizate în poză. Dacă vrei să îți impresionezi partenerul de viață, alege câteva imagini cu voi doi și efectul este garantat. Tot în acest fel, părinții, frații sau bunicii vor fi la rândul lor extrem de bucuroși să vadă cât de mult prețuiți amintirile cu ei, iar acest cadou va crea o relație specială între toți membrii familiei. Iar 4 poze sunt destule pentru a include cât mai mulți oameni dragi din viața voastră de familie. Nu în ultimul rând, un astfel de ceas personalizat cu poze este un cadou potrivit și pentru o tânără pereche care serbează un moment important sau care tocmai ia decizia să ia drumul altarului.
Pe scurt, un cadou unic care va emoționa pe oricine se va lăsa dus de amintiri în orice moment al zilei.
Ce pot personaliza? Ceasul poate fi personalizat cu fotografii.
Cum pot face personalizarea? Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare"; Pasul 2: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară); Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat; Pasul 4: Alege o secțiune din produs unde vrei să foloșesti imaginea; Pasul 5: Alege poza care vrei să apară in secțiunea selectată; Pasul 6: Dacă este necesar, poți edita poza modificând pozitionarea, zoom-ul sau rotația; Pasul 7: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă”; Pasul 8: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare”, alege formatul produsului și adaugă produsul în coș.
Dimensiuni: 18cm/20cm/30cm diametru
Material: sticlă
Notă: Ceasul are nevoie de o baterie AA, neinclusă; Ceasul cu diametrul de 30 cm nu are secundar, având doar două limbi din fabricație de culoare neagră. Ceasul cu diametrul de 20 cm are secundar de culoare roșie. Culorile limbilor pot fi albe sau negre, în funcție de tipul mecanismului disponibil în stoc la momentul comenzii.
Am fost impresionata de acest ceas. Mergeți mai departe și extindeți va afacerea pentru ca faceți lucruri deosebite!!
De la Pascal Georgiana din Botoșani
5 / 5
Ceas personalizat cu 4 poze
Ceas personalizat
Super! Totul minunat!
De la Minunat lucrat ... din Bacau
5 / 5
Ceas personalizat cu 4 poze
Lipsa ambalaj
Deși ceasul arata superb sunt dezamăgită de ambalarea acestuia. Pe viitor poate va gândiți sa l trimiteți într o cutie de carton și nu doar în folie. Eu de exemplu îl fac cadou și trebuie sa caut cutie sa l ambalez. În rest, totul la superlativ. Mulțumesc
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.