Un cadou reușit este un cadou care îți reamintește, ori de câte ori îl privești, de cel care ți l-a dăruit. De aceea, cel mai simplu mod de a face un cadou inedit este de a te gândi la un obiect care este privit sau folosit cât mai des. Iar un calendar de perete este cu siguranță unul dintre punctele centrale de zi cu zi, fie că este acasă sau la birou, locul unde ne marcăm evenimentele importante și cu care ne planificăm fiecare moment al vieții. Dar noi nu vorbim de un calendar oarecare. Vorbim de un calendar personalizat!
Ceva care face cu adevărat acest calendar special este posibilitatea de a insera cele mai frumoase amintiri capturate în poze. Dacă îl oferi partenerului tău, câteva poze prețioase cu voi, în diverse anotimpuri, în care să vă aduceți aminte de cele mai frumoase aventuri pe care le-ați adunat în tolba cu amintiri, ar trebui să fie perfecte pentru un cadou special. Dacă îl oferiți părinților sau bunicilor, puteți transforma acest calendar personalizat într-un adevărat album de familie.
Oricine ar fi persoana destinatară acestui cadou, aceasta va fi cu adevărat impresionată de faptul că ați avut răbdarea și inspirația să găsiți cele mai potrivite imagini pe care să le oferiți ca dovadă a afecțiunii. Chiar dacă anul se va termina, acest calendar va rămâne, cu siguranță, unul prețios album care să marcheze anul printr-un cadou personalizat cu stil. Ce pot personaliza? Calendarul poate fi personalizat cu poze și text.
Cum pot personaliza?Pasul 1: Apasă pe butonul "Personalizare" Pasul 2: Fă click pe o fotografie exemplu și apoi apasă pe butonul verde din partea de jos "Încarcă poze" (Imaginile vor fi salvate pentru folosire ulterioară) Pasul 3: Selectează de pe calculator, telefon sau tabletă fotografiile. Uploadul va începe imediat. Pasul 4: Alege poza care vrei să apară în secțiunea selectată. Pasul 5: Dacă este necesar, poți edita poza modificând poziționarea, zoom-ul sau rotația. Pasul 6: Când ești mulțumit de rezultat, apasă pe butonul "Confirmă" și continuă cu celelalte poze, Pasul 7: Fă click pe text, completează rândurile cu mesajul dorit, apoi apasă pe butonul "Confirmă" Pasul 8: Personalizeaza fiecare pagină din calendar dând click pe săgeți Pasul 9: Cum ai terminat personalizările, apasă butonul "Finalizare" și adaugă produsul în coș.
Este așa cum mi-am dorit și un mare plus pentru livrarea super rapidă!
Mulțumesc STARGIFT! ❤️❤️
De la MANUELA TRACHE din OLTENITA
Calendar personalizat cu poze și mesaj
Radu Solomon
Am beneficiat de serviciile Stargift de mai multi ani, cadourile inmanate, datorita Stargift, fiind primite cu bucurie si aprecieri maxime,
De la Radu Solomon din Bucuresti
Calendar personalizat cu poze și mesaj
Alexandra
Aveti o gama larga de cadouri personalizate ff dragute ??
De la Alexandra din Ilfov
Calendar personalizat cu poze și mesaj
Lumi
Tot ce am luat de la Stargift de-a lungul timpului a fost de calitate, iar cu ajutorul vostru am putut face cadouri deosebite pentru oamenii dragi sufletului meu. Apreciez ideile, calitatea produselor, simplitatea procesului de personalizare și de comandă, promptitudinea cu care se efectuează comenzile și nu în ultimul rând amabilitatea domnișoarei de la magazin și calitatea cafelei cu lapte de mazăre ?
Nu ai încărcat nicio poză. Încarcă poze și vor apărea aici.
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.
Previzualizare imagine
Imagine prea mică
Imaginea de mai jos este prea mică pentru a fi printată la o calitate bună. Te rugăm să alegi alta sau să încerci în altă zonă din colaj (dacă există).
Despre mărimi
Scanează codul QR cu camera telefonului și urmează instrucțiunile de pe celălalt dispozitiv
Încarcă poze
Prin încărcarea pozelor, confirmi că imaginile sunt ale tale și nu încalcă restricții de drept de autor.