Alege un accesoriu elegant și simplu care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei ce o va purta. Aceasta va putea ajungă unul din cele mai dragi cadouri primite.
Dacă vrei să încadrezi inițiala/textul dorit, într-un bănuț de argint sau aur, ai ajuns la locul potrivit! Noi venim cu o diversitate de modele de text pentru a putea alege cadoul ideal. Așa cum v-am obișnuit, prin cadourile pe care le creăm, dorim să oferim originalitate și spontaneitate, aceste lucruri vor surprinde intotdeauana. Alege un accesoriu elegant și simplu, care crezi că se poate apropia cel mai mult de sufletul persoanei care o să îl poarte.
Brățările personalizate pot fi realizate atât pentru femei cât si pentru bărbați sau copii, iar fiecare produs este personalizat prin gravură cu text, simbol sau număr. Împreună putem grava inițialele celor dragi într-un mod foarte simplu și unic. Brățările se realizează într-un mod original, de aceea orice simbol sau text va putea oferi motivația pe care dorim să o transmitem. Orice inițială sau text va fi un imbold peste zi pentru persoanele care vor purta brățara.
Unicitatea brățării va spori valoarea și frumusețea de necontestat, fiind creată special pentru persoana care o va purta, pentru a se completa și complementa reciproc. Un cadou special pentru cei dragi cu care nu dai greș.
Personalizare: descoperă funcția noastră ingenioasă de previzualizare și vezi exact cum va arăta brățara cu textul ales de tine, culoarea șnurului și tipul materialului. Material: Argint 925 / Argint placat cu aur Galben 24k / Argint placat cu aur Roz 18k
Diametru: 14mm
Gramaj: 0.24gr
Închidere: șnur reglabil
Ambalaj: bijuteriile sunt ambalate într-un plic elegant dintr-un material premium, de culoare neagră.
Calitate și conformitate: Toate bijuteriile comercializate de noi sunt verificate si certificate ANPC
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model cat paw
Valentina
Seriozitate, promptitudine, calitatea produselor!
Valentina, Brăila
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model cat paw
Bianca
Totul a fost foarte rapid ... producerea, livrarea.
Aveti multe sortimente de unde sa aleg, ceva tot se va potrivi cu nevoile mele.
Realizarea ok, conform asteptarilor.
Bianca, Bacau
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model cat paw
Dragusin Marina
Îmi plac tare mult produsele personalizate,mereu comand cu drag de pe acest site
Dragusin Marina, Roșiori de Vede
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model cat paw
Simona
Livrare prompta, personalizare corecta.
Simona, Brasov
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model cat paw
Mariana
Foarte serioși,prietenoși.Am primit coletul foarte repede.Produsele sunt de foarte bună calitate.
Mariana, Satu Mare
Brățară cu șnur personalizată - bănuț 14mm - argint 925 - model cat paw
Bianca
Recomand, insa, pretul nu a fost redus cu 45% cum ati mentionat voi! Eu am urmarit saptamanal aceste modele de globuri si eventual ati facut o reducere de 4 lei la glob! Era cu 21 lei si l-am achizitionat cu 19 lei! Persoanele care va urmaresc pagina si produsele pot confirma ca nu a fost o mega reducere la ele☺️ insa sunt dragute si voi mai comanda si cu alte ocazii!